CONSIDERATII ASUPRA FACTORILOR DE RISC AI NASTERII PREMATURE

CONSIDERATII ASUPRA FACTORILOR DE RISC AI NASTERII PREMATURE

Iolanda Elena Blidaru, Radu Pintilie, Claudia Caia, Iulian Tătaru, Valentin Ciuchi
 Clinica a IV-a Obstetrică Ginecologie, UMF “Gr.T.Popa” Iaşi

Rezumat

        În determinismul prematurităţii intervin numeroşi factori de risc ce acţionează direct sau indirect şi de cele mai multe ori simultan, în asociere. Doar prin cunoaşterea şi evidenţierea acestora este posibilă aprecierea existenţei riscului de naştere prematură şi aplicarea tratamentului adecvat.

        Autorii au întreprins un studiu statistic retrospectiv asupra principalilor factori de risc implicaţi în etiopatogenia naşterii premature având ca material cazuistica secţiei de obstetrică a Clinicii a IV-a Obstetrică Ginecologie într-o perioadă de 30 luni. Între 1.07.2005-31.12.2007 au fost înregistrate un număr total de 2604 naşteri, dintre care 327 premature, indicele global de prematuritate fiind de 12,55%.
       Analiza a urmărit o serie de factori recunoscuţi pentru importanţa lor: vârsta gravidei, mediul de provenienţă, numărul de gestaţii şi rangul parităţii, vâsta gestaţională şi alţi factori obstetricali dintre care numărul şi starea feţilor, starea membranelor, tipul prezentaţiei, modalitatea de desfăşurare a naşterii, greutatea şi starea nou-născuţilor. Datorită tendinţelor actuale de lărgire a indicaţiilor operaţiei cezariene, procentajul naşterilor premature pe cale abdominală a fost în medie de 32,69% în intervalul de timp studiat. Acest indice crescut s-a datorat în special cazurilor cu suferinţă fetală, prezentaţii distocice, afecţiuni materne, anomalii ale mecanismului de naştere refractare la corecţia farmacologică.
       Lucrarea subliniază importanţa dispensarizării corecte a gravidelor cu risc de naştere prematură în cadrul consultaţiilor prenatale precum şi necesitatea asistenţei în unităţile cu dotare adecvată şi în condiţiile unei colaborări efective între obstetrician, neonatolog şi reanimator.

Abstract – CONSIDERATIONS REGARDING THE RISKS FACTORS FOR PREMATURE BIRTHCONSIDERATIONS REGARDING THE RISKS FACTORS FOR PREMATURE BIRTH

       There are many risk factors which act, directly or indirectly, and at most times simultaneously, being associated with the causes of premature birth. In order to appreciate the involved risks and to use the appropriate treatment, one must know and point out these factors.

         The authors have performed a retrospective statistical study of the main risk factors involved in the etiopathogenesis of premature delivery, using the cases from the obstetrics ward of the 4-th Department of Obstetrics and Gynecology, over a period of 30 months. Between 1.07.2005 and 31.12.2007, 2604 births were recorded, out of which 327 were premature, the global prematurity index being that of 12.55%.

       The analysis followed a series of factors known for their importance: mothers’ age, environment, number of gestations and parity rank, gestational age and other obstetrical factors, such as the number and wellbeing of fetuses, membrane status and type of presentation, way of birth, weight and status of the new-born. Due to present trends of broadening of the cesarean section indications, the percentage of premature abdominal births reached an average of 32.69% during the mentioned period. This high index is mostly caused by cases of fetal suffering, dystocic presentations, maternal disease and birth mechanism anomalies unresponsive to pharmacological treatment.
       This paper underlines the importance of correct monitoring through antenatal care, and the necessity of assistance in adequately equipped medical units, with an effective collaboration between the obstetrician, the neonatology and the intensive care staff.

Keywords: premature birth, risk factors



Vino în comunitatea SOGR ca să fii informat!