17 sept. 2019 17 SEPTEMBRIE – ZIUA MONDIALĂ A SIGURANȚEI PACIENTULUI, VORBEȘTE DESCHIS DESPRE SIGURANȚA PACIENTULUI!
Organizația Mondială a Sănătății definește siguranța pacientului ca fiind absența oricărui prejudiciu prevenibil la un pacient și reducerea riscului efectelor nocive asociate asistenței medicale la un nivel minimal. În cadrul celei de-a 72-a Adunări Generale a Organizației Mondiale a Sănătății, în vederea recunoașterii siguranței pacienților ca o prioritate globală a sănătății, s-a stabilit ca, începând din acest an, ziua de 17 septembrie să fie declarată Ziua Mondială a Siguranței Pacientului.
În România, Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate a declarat săptămâna 16 – 20 septembrie 2019 ca fiind ”Săptămâna Siguranței Pacientului în România”.
SOGR sprijină campania OMS și ANMCS de a celebra Ziua Mondială a Siguranței Pacientului în România.
Această zi va fi marcată în toată țara, marți 17 septembrie 2019, pe lângă alte manifestări, prin iluminarea în PORTOCALIU, culoare desemnată de Organizația Mondială a Sănătății ca simbol al acestui eveniment, a unor clădiri, monumente, instituții publice din multe orașe ale țării, cu sprijinul autorităților locale. Totodată, vor avea loc întâlniri tematice pe tema siguranței pacientului în majoritatea spitalelor din țară, la care vor participa atât reprezentanți ai asociațiilor profesionale din sănătate cât și ai pacienților.
Va invitam sa parcurgeţi materialul informativ ataşat, care subliniază importanţa acestui demers.