TRATAMENTUL CANCERULUI OVARIAN AVANSAT

TRATAMENTUL CANCERULUI OVARIAN AVANSAT

A. Zăvoi*, D. Soloviev**, D. Jinga***, P. Vârtej*

 

* Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, Clinica de Obstetrică şi Ginecologie
** Spitalul de Obstetrică şi Ginecologie “Buna Vestire” Galaţi
*** Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, Secţia de Oncologie

Rezumat

 

Cancerul de ovar reprezintă o problemă de sănătate publică în întreaga lume. Din pricina sărăciei şi nespecificităţii simptomatologiei în stadiile incipiente, mai mult de 2/3 din cazuri sunt descoperite într-unul din stadiile avansate, stadii în care şansele de supravieţuire pe termen lung sunt modeste.

   Tratamentul modern al cancerului ovarian avansat este complex şi presupune o colaborare strânsă între chirurg, anatomopatolog, chimioterapeut şi eventual radioterapeut. Primul pas, tratamentul primar, este reprezentat de intervenţia chirurgicală, caracterizată printr-un efort de obţinere a citoreducţiei maxime. Urmează apoi 6 cicluri de chimioterapie, care trebuie să includă sărurile de platină şi taxanii. După aceasta se efectuează laparotomia „second-look”, care, în cazul descoperirii unor mase tumorale nou-apărute sau a progresiei bolii reziduale devine intervenţie chirurgicală citoreductivă secundară, de completare a radicalităţii. Radioterapia nu este folosită decât în cazul seminomului ovarian (indicaţia sa majoră, fiind radiosensibil), în cazurile inoperabile şi în cele cu recidive.
Administrarea intraperitoneală a citostaticelor este o metodă terapeutică promiţătoare, dar care nu este încă accesibilă în practica de rutină. În cancerele cu metastazare intraperitoneală, chimioterapia singură sau asociată hipertermiei (HIPEC), deşi potenţial benefică la un subgrup de paciente, rămâne în curs de studiu. Remisiunile complete, precum şi o supravieţuire mai îndelungată se înregistrează cu o frecvenţă mai mare la pacientele tratate cu scheme care conţin Taxol. Folosirea citostaticelor în administare sistemică şi intraperitoneală împreună cu Interferon á creşte numărul de luni de supravieţuire, în special la pacientele cu volum rezidual mai mic de 2 cmł.

 

Abstract – The treatment of advance stage ovarian cancer

 

The ovarian cancer represents a public health issue all over the world. Due to poverty and the non-specificity of the symptoms during early stages, more than 2/3 of the cases are discovered in one of the advanced stages, stages in which chances of long-term survival are modest.
Modern treatment of the advanced ovarian cancer is complex and implies a strong collaboration between surgeon, pathologist, chemotherapist and possibly radiotherapist. The first step, the primary treatment, is represented by surgery, characterized by an effort to achieve maximum cytoreduction. Surgery is followed by 6 cycles of chemotherapy which must include platinum and taxane. After this, a “second-look” laparotomy is performed, which in case of detection of new tumors or in case of residual disease progression becomes secondary cytoreductive surgery, in order to complete the radicalism.
Intraperitoneal administration of cytostatics is a promising therapeutic method, but it isn’t yet available in routine practice. In case of cancers with intraperitoneal metastases, the chemotherapy administered solely or associated with hyperthermia remains in course of study, although there are some potentially benefits for a group of patients. Complete remissions of the disease as well as a prolonged survival are registered with a higher frequency among women treated with therapy schemes containing Taxol. The usage of cytostatics in systemic and intraperitoneal therapy together with á-Interferon increases the number of survival months especially for patients with residual disease volume less than 2 cmł.

Keywords: ovarian cancer, advanced stage, treatment

 



Vino în comunitatea SOGR ca să fii informat!