TUMORI OVARIENE ASOCIATE SARCINII

TUMORI OVARIENE ASOCIATE SARCINII

A. Stretean, Carmen Rusu

Clinica de Obstetrică Ginecologie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă, UMF Sibiu

 

Rezumat

Tumorile ovariene asociate sarcinii au o influenţă nefavorabilă asupra acesteia, putând determina complicaţii obstetricale, cât şi specifice patologiei ovariene. Incidenţa acestora este de 0,19-8,8 %, iar 95% dintre acestea sunt tumori benigne, restul de 5% fiind maligne.
Majoritatea tumorilor ovariene asociate sarcinii sunt asimptomatice, diagnosticul stabilindu-se de cele mai multe ori întâmplător în urma ecografiei de rutină din primul trimestru de sarcină. Unele tumori benigne se pot resorbi spontan până la 16 săptămâni gestaţionale, fiind funcţionale şi nu necesită tratament.

Terapia chirurgicală a tumorilor ovariene asociate sarcinii poate fi efectuată laparoscopic sau clasic în cazul tumorilor benigne şi prin laparotomie dacă este vorba de o tumoră malignă, iar chimioterapia postoperatorie se poate asocia în trimestrele II şi III şi în postpartum.
În lucrarea de faţă prezentăm datele din literatură asupra acestei asocieri patologice şi două cazuri rare de tumori ovariene asociate sarcinii, un caz de carcinom ovarian şi unul de chist dermoid voluminos, tratate în Clinica de Obstetrică Ginecologie Sibiu în ultimii ani.

 

Abstract – Ovarian tumors in pregnancy

Ovarian tumors in pregnancy can have a negative impact on the well-being of pregnancy with both obstetrical and tumoral complications. Their incidence is 0,19 – 8,8 %, where 95% of them are benign tumors, and only 5% being malignant.
The ovarian tumors in pregnancy are often asymptomatic; the diagnosis is made at the first trimester routine echography. The benign tumors often disappear by 16 weeks of gestation, being functional ovarian tumors which do not need treatment.
Surgical treatment of the ovarian tumors in pregnancy can be made by laparoscopy or classical, but if we are suspecting a malignant tumor the surgical treatment has to be done by laparotomy. Postoperative chemotherapy can be realized in the second and third trimester, also postpartum.
In this paper we will present a literature review and two rare cases about ovarian tumors in pregnancy, one about ovarian carcinoma and the other one about a large ovarian teratoma, both being treated in our department.

Keywords: ovarian tumors, pregnancy, surgical treatment

 



Vino în comunitatea SOGR ca să fii informat!